Stay Signed In
Do you want to access your site more quickly on this computer? Check this box, and your username and password will be remembered for two weeks. Click logout to turn this off.
Stay Safe
Do not check this box if you are using a public computer. You don't want anyone seeing your personal info or messing with your site.
În vârful copacului Tău sunt o floare...
Pe cea mai înaltă ramură a lumii
Mă leagan în talazul de azur şi soare.
Slavă Ţie că n-am rămas în temniţa humii,
Ci slobodă, spre cer, înfloritoare
Inima mea nu mai întârzie:
Zbucneşte afară în limpezi petale
Să lege rod tainic, bob de poezie
Hrana zburătoarelor împărăţiei Tale.
Petala mi-e cu aripa rudă,
Miresme, cântec gata să s-audă.
Zâmbesc sub luceafăr visările-mi grele,
Beau apele lunii, se umflă în ele
Păunii nopţii cu cozile-n stele.
Scuturaţi-mă vânturi mlădii ori haine,
Singură moartea e o dincolo de fire
Prăpastie cu adânc de fericire.
Furtuna extazului mă va urca, poate,
Peste vămile şi stavilele toate,
Într-o pală de parfum, Doamne, până la Tine,
Cerul arunce-mi înapoi jos ruina.
Floarea căzută din împărăţie
A văzut Cerul şi a sărutat Lumina
Se lasă fumul vremii greu, gros, înecăcios...
...Călcate, jefuite de toamna ce le-a ros,
Pădurile de gânduri îngălbenite tac.
Ici-acolo, fără voie, suspină un copac
Când, ultima-n cuibarul frunzişului ucis,
O frunză se desprinde din creanga unui vis,
Cercând uşor să zboare şi-n urmă pică lin
Pe mlaştinile minţii cu ape de venin.
Dar apele atinse se zvârcolesc sub ea,
O piatră detunată n-ar fi căzut mai grea.
Arar prin codrii negri mai scapără lumini:
Sunt ochi aprinşi de fiare, colţi lucii de jivini,
Ce, singure, uitatul domeniu mai străbat.
Căci poftele-s la pândă şi urile se bat
Pe unde altădată, temut de vânători,
Vrajitul Cerb de aur păştea culcat în flori.
Pe negre guri de peşteri el azi s-a mistuit,
Albinele simţirii de foame au murit
Pe fagurii vieţii, mâncaţi de urşi greoi,
Iar stupii amintirii, prădaţi, se surpă goi
În scorburile unde bureţi miroase-a stârf;
Şi umbra copleşeşte copacii până-n vârf;
Mormanele de vreascuri, înăbuşind mustrări,
În codrii răi de gânduri au şters orice cărări...
...Pădurile de gânduri pe clina vieţii tac.
Nu se clinteşte-n ele o creangă de copac,
Privind, în pragul serii de nori avani răpus,
Un soare fără raze ce scapătă-n apus
Şi-nchide, rece, ochii, zâmbind nepăsător...
...E noapte. Cerul moare de somn deasupra lor
...Back...
